Surpriză pe scena politică din România. Ce efect neașteptat are demisia lui Ciucu de la PNL București

de: Cătălina Burghelea
02 03. 2023

Trei partide politice și-au arătat susținerea pentru actualul edil al Capitalei, Nicușor Dan, la nici o zi de la anunțul demisiei lui Ciprian Ciucu de la șefia PNL București, acesta fiind unul dintre liberalii care s-au opus alianței cu PSD.

Alianță surpriză după demisia lui Ciucu de la PNL București

USR, PMP și Forța Dreptei îl susțin pe Nicușor Dan, după plecarea lui Ciprian Ciucu de la șefia PNL București, acesta din urmă fiind unul dintre liberalii care s-au opus alianței cu social-democrații. De altfel, gestul celor trei formațiuni politice vine și în contextul informațiilor că PNL și PSD iau în calcul o colaborare la locale.

„Mi-am depus astăzi demisia din funcția de președinte al organizației PNL București. Unicul motiv pentru care am luat această decizie este timpul. În acest context, Sectorul 6 are mult mai mare nevoie de mine iar eu am nevoie de timp pentru a mă ocupa de numeroasele proiecte pe care le-am început. Unele sunt deja finalizate, așa cum știți, iar altele sunt în derulare,” a transmis, marți, Ciucu.

Orban traduce plecarea liberalului

Imediat după ce liberalul Ciprian Ciucu a demisionat, președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, a anunțat pe Facebook că merge pe mâna lui Nicușor Dan.

„Vă traduc demisia lui Ciucu. PNL s-a predat și la București. O va sprijini pe Fierea la capitală. Sunt convins că nu același lucru vor face și votanții liberali din București. În ce mă privește, merg pe mâna lui Nicușor Dan. Și am convingerea că o alianță de centru-dreapta poate să apere Bucureștiul de capturarea de către caracatița pesedistă”, a scris Orban.

USR, PMP și Forța Dreptei vor să împiedice revenirea Gabrielei Firea la conducerea Capitalei

Iar liderul USR, Cătălin Drulă, a avut o întâlnire, miercuri, cu Nicușor Dan: „Continuăm colaborarea noastră din Consiliul General și vom face tot ce ne stă în putere pentru ca Bucureștiul să nu ajungă înapoi pe mâna Gabrielei Firea. Cu atât mai mult cu cât PNL pare să trădeze electoratul și să se arunce în brațele PSD și la București”, a relatat el în mediul online.

De ce Tomac merge pe mâna lui Nicușor Dan

Și PMP mizează pe Nicușor Dan, Eugen Tomac dezvăluind că s-a întâlnit cu primarul Capitalei în acest sens: „PNL a trădat electoratul de dreapta când preşedintele Klaus Iohannis i-a invitat pe români, în 2020, să voteze PNL, pentru că este singura alternativă la PSD. Ce avem astăzi ştie o ţară întreagă. Ce vreau este să vă asigur că vom fi alături de domnul primar general în București și, evident, că în teritoriu susținem forțele de dreapta, altele decât PSD și PNL”.

Cele trei partide poartă discuții în perspectiva constituirii unui nou pol de dreapta pe scena politică românească, o alternativă la PNL.